Țăranii din familia Hrib au adunat timp de trei generații un mic tezaur format din diferite obiecte, printre care se găseau și diferite ustensile din gospodăria țăranului român, arme, bani vechi etc. Bunicul și apoi tatăl său strângeau aceste obiecte vechi într-o ladă mare. Moștenind pasiunea pentru obiectele de anticariat de la înaintașii săi, Toader Hrib a colindat localitățile din jurul satului Arbore și a cumpărat, acolo unde i s-au cerut bani, obiecte din gospodăria țăranilor.

În perioada celor două războaie mondiale și a anilor de închisoare, o mare parte din obiecte și materiale, alături de unele manuscrise, s-au pierdut. Ieșit din închisoare, el a continuat să strângă picturi, obiecte de cult, obiecte casnice, unelte agricole ieșite din uz etc. A încercat să obțină aprobarea oficială pentru a deschide un muzeu în locuința sa, dar nu a reușit.

Valoarea colecției sale a fost recunoscută după ce, la începutul anului 1966, o parte din colecția sa a fost cumpărată de Muzeul Județean Suceava, pentru a fi expusă în vitrinele acestuia. În același an, Comitetul raional de partid Rădăuți și-a dat avizul pentru a fi deschisă o colecție muzeală în locuința sa. S-a trecut la etichetarea obiectelor din muzeu, iar pe fațada casei sale s-a pus o placă pe care scria „MUZEU”. Muzeul era adăpostit în două camere și în cerdacul casei.

În muzeu erau expuse obiecte cu valoare de anticariat, unele unicat (cioburi de lut ars, unelte de lemn, iatagane, zale ruginite, căști și ghiulele, grenade, lăzi de zestre, opinci, un meteorit, monede vechi, un plug de lemn, o balanță, Ocaua lui Cuza, „Istoria frumosului Arghir”, tipărită în chirilică, scara șeii haiducului Darie, fluiere, cimpoi, fotografii vechi, ouă încondeiate, ștergare, icoane” etc.) Cât a trăit, Toader Hrib a dorit să-și primească personal vizitatorii. Anual, mii de vizitatori de pe toate meridianele lumii au trecut pragul acestui muzeu, la sfârșitul anului 1979 fiind trecuți în jurnal aproape 70.000 vizitatori.